Este minunat când Dumnezeu binecuvântează femeia cu un soţ; acel cineva special care este „perfect” pentru ea, deoarece a fost pregătit cu grijă şi atenţie de Dumnezeu pentru ca să poată fi una cu ea. Este o bucurie pentru femeie să privească înapoi şi să-şi amintească felul în care Dumnezeu a ajutat-o să-L aştepte pe El şi că El a fost credincios şi a binecuvântat-o. De asemenea, este o bucurie şi mai mare pentru ea să ştie că viaţa ei de femeie necăsătorită a fost un timp al căutării lui Dumnezeu şi al credincioşiei faţă de El şi scopul Său. Să ştie că nu a dorit nici un moment să fugă de acest timp, dar că şi-a dorit numai să se încreadă în Dumnezeu şi să aştepte suveranitatea Lui.
În nici un caz nu este o tragedie să fii o femeie creştină necăsătorită, dar lumea a inoculat chiar şi în creştinism această idee falsă. Una dintre cele mai mari minciuni este că, dacă nu „ai pe cineva”, este ceva în neregulă cu tine. O altă minciună este aceea că ea ar trebui să aibă multe relaţii, pentru ca să fie mai „experimentată” şi să ştie ce să facă atunci când îl va găsi pe bărbatul vieţii ei. Draga mea, este o minciună şi un afront adus lui Dumnezeu să spui că experienţa este cea mai bună profesoară, când, de fapt, Domnul este cel mai bun profesor. Chiar dacă motto-ul lumii este „trăieşte şi învaţă”, sfatul Bibliei este „învaţă şi trăieşte”. Nu ai nevoie să fii experimentată, tu trebuie doar să ştii ceea ce a spus Dumnezeu şi să asculţi de El. Tu nu trebuie să-l cauţi şi să-l alegi pe viitorul tău soţ, ci să-l aştepţi pe bărbatul care este alegerea lui Dumnezeu pentru tine. Şi când va veni, nu experienţele trecute îţi vor ajuta căsnicia să meargă, ci castitatea, puritatea şi credincioşia din trecut.
Dumnezeu ştie exact de ce ai tu nevoie şi cunoaşte până şi dorinţele inimii tale mai bine decât tine. Lui Dumnezeu îi plac surprizele. El nu vrea ca tu să-ţi cauţi soţul, ci vrea ca El să ţi-l aducă, probabil atunci când te vei aştepta cel mai puţin. Dacă nu iei în seamă acest sfat, la fel ca multe alte femei înaintea ta şi începi să-ţi cauţi singură un partener, s-ar putea să găseşti pe cineva, dar s-ar putea ca acea persoană să nu fie cea potrivită.
Ca femei, face parte din natura noastră să ne dorim compania unui bărbat. Această dorinţă vine de la Dumnezeu şi, prin urmare, este o dorinţă bună. Dar, în acelaşi timp, ne înşelăm dacă credem că vom muri în cazul în care această nevoie nu este împlinită. A avea nevoie de un partener nu este ca şi cum ai avea nevoie de o gură de aer. Aceasta înseamnă că poţi supravieţui fără un partener, cel puţin până când Domnul Şi-a desăvârşit lucrarea în tine. Adu-ţi aminte de versetul: „Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre”.(1Corint.10:13)
Există două motive principale care-l determină pe cineva să aibă nevoie „disperată” de un partener. În primul rând, acea persoană nu-L cunoaşte foarte bine pe Dumnezeu. Dumnezeu nu este Dumnezeul oricărei binecuvântări? Hristos nu este Domnul care umple orice gol? Atunci de ce ne plângem că ne simţim goale şi singure? Nu este posibil ca Dumnezeu să prelungească acest timp de singurătate ca să găsim viaţă în El şi să învăţăm să ne găsim împlinirea în El? Dacă dorim să ne căsătorim pentru că simţim că un soţ ne-ar umple viaţa sau ne-ar face să ne simţim împlinite, vom fi dezamăgite în căsnicie. Nici un bărbat, oricât ar fi el de credincios, nu poate lua locul lui Dumnezeu în vieţile noastre, aceasta fiind pură idolatrie. Dacă nu suntem acum împlinite de Dumnezeu şi nu ne simţim complete în prezent în Hristos, atunci nici o căsătorie încheiată în ceruri nu ne va umple golul.
Al doilea motiv pentru care dorim cu disperare pe cineva în vieţile noastre este egoismul. Când avem nevoie de cineva pentru a ne simţi iubite sau pentru a face să dispară sentimentul de singurătate, atunci ne dorim căsătoria din motive cu totul greşite. Căsnicia nu trebuie privită ca o şansă de a ne împlini nevoile proprii, ci ca o şansă de a împlini nevoile celuilalt. Dacă nu am învăţat să venim cu nevoile noastre la Dumnezeu, atunci probabil îi vom copleşi pe soţii noştri cu propriile noastre nevoi şi nu ne vom da seama de nevoile lor. Am cunoscut femei creştine care şi-au petrecut zilele concentrându-se asupra nevoilor lor şi care se plângeau mereu că Dumnezeu nu le aduce pe cineva. De ce ar da Dumnezeu un om credincios unei femei care se lasă absorbită de ea însăşi şi de nevoile ei, şi care nu-şi foloseşte libertatea singurătăţii pentru a-L sluji pe Dumnezeu? O asemenea femeie ar avea puţine de oferit unui soţ credincios!
Draga mea prietenă, singurătatea, la fel ca şi căsătoria, ar trebui considerată un timp foarte special în providenţa lui Dumnezeu. Nu ar trebui considerată un blestem de care să încerci cu disperare să scapi. Singurătatea este un timp în care să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi pe noi înşine, un timp în care să descoperim cine suntem în Hristos şi să creştem în cunoaşterea Lui. Este un timp în care să ne implicăm în slujire. Singurătatea îşi are farmecul ei şi trebuie să ne bucurăm de ea, căci odată ce a trecut, nu se mai întoarce niciodată. Nu este nimic mai trist decât o femeie care este căsătorită acum şi care regretă că nu şi-a folosit bine timpul de dinaintea căsătoriei.
Fiecare anotimp al vieţii îşi are frumuseţea lui. Rugăciunea mea pentru toate femeile creştine singure este ca ele să se poată bucura de acest timp, în ciuda minciunilor lumii. Ca ele să nu se mulţumească cu nimic mai puţin decât perfectul plan al lui Dumnezeu. Ca ele să-L aştepte cu răbdare pe Dumnezeu, care este Dătătorul oricărui dar bun şi perfect. Ca ele să poată fi la fel ca Estera şi să folosească orice moment al vieţii pentru a se înfrumuseţa pe dinăuntru şi pe dinafară.
Material tradus.
Sper sa fie de folos cuiva!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu