Care este semnificația numelui tău?

Care este semnificația numelui tău?

Ai primit numele cuiva special?

Vă voi împărtăși numele cui l-am primit eu – dar, mai întâi să ne oprim asupra lui Iosif din Geneza 41-45. La vârsta de 17 ani, Iosif a fost vândut de către frații săi ismaeliților. De acolo, a fost vândut din nou, lui Potifar, un dregător de-al faraonului. Apoi, a fost închis pe nedrept și mai apoi, la vârsta de 30 de ani, a fost eliberat.

"Iosif era în vârstă de treizeci de ani când s-a înfăţişat înaintea lui faraon, împăratul Egiptului. ” (Geneza 41:46)

Asta înseamnă  treisprezece ani de suferință și greutăți îndurati de Iosif, din cauza geloziei fraților lui.

Treisprezece ani pentru a dezvolta amărăciune.

Treisprezece ani pentru a dezvolta ranchiună.

Treisprezece ani pentru a dezvolta un plan de răzbunare.

Treisprezece ani pentru a se îndoi de Dumnezeu și de visele pe care le avusese în copilărie.

Treisprezece ani în care s-a simțit respins, neiubit si nedorit.

Dar la vârsta de 30 de ani, Iosif a mers din închisoare în palat. A devenit al doilea în conducere – după faraon. Iosif s-a căsătorit și soția lui a născut doi fii.

Numele fiilor lui sunt semnificative.

51  "Iosif a pus întâiului născut numele Manase; „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu 52 "Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim; „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele.”" (Geneza 41:51 & 52). 

Iosif declară prin intermediul numelor fiilor lui - că Dumnezeu este Cel care l-a ajutat să uite greutățile. Dumnezeu e Acela care l-a făcut roditor în țara întristării lui.

Uau – doar așa, pur și simplu – Iosif a uitat 13 ani de suferință.

Doar Domnul!

Doar cu ajutorul Domnului a putut să facă asta!

Îmi amintesc de viața lui Corrie Ten Boom.

Mama mi-a dat numele Courtney, după numele ei. În copilărie mi se spunea Corrie.  

Acesta a fost prima mea șosetă de Crăciun care a atârnat timp de 21 de ani în casa mea.

Si o felicitare de la bunica mea – pe care mi-o scrisese cu câțiva ani înainte să moară - și încă îmi spunea Corrie, la vârsta de 35 de ani.

Sunt convinsă că acesta nu este un nume de care să fiu demnă, dar sunt recunoscătoare că l-am primit. Mărturia lui Corrie Ten Boom este o mărturie pe care îmi place să o recitesc și să capăt putere din ea.

Familia ei a fost arestată de naziști, pentru că ascundeau evrei în timpul Holocaustului.  Corrie a supraviețuit grozanicului lagăr de concentrare, dar sora ei, Betsie, a murit acolo. Corrie a suferit un tratament extrem de crud din partea paznicilor.

După ce a fost eliberată, ea a devenit misionară, răspândind adevărul iertării și împăcării lui Dumnezeu. Apoi, într-o seară, în anul 1947, în timp ce termina de vorbit într-o biserică, un bărbat își croi loc prin mulțime până la ea. În clipa în care îl văzu, îi reveniră toate amintirile legate de lagăr. Fusese paznic acolo.

Și el o întrebă - “Mă poți ierta?” 

Rămase în tăcere. Deși nu trecuse mult timp, i se păru că trecuseră ore întregi în timp ce se gândea – sora ei avusese parte de o moarte lentă și groaznică din cauza acestui om. Ar putea o iertare rapidă să șteargă un lucru atât de oribil pe care acest om îl făcuse? 

El îi întinse mâna.

Ea se zbătea în interior.

A fost cel mai greu lucru pe care l-a făcut în viața ei, dar trebuia să-l facă. Spuse o rugăciune în gând “Doamne, ajută-mă!“ și apoi, datorită dragostei și iertării lui Isus, își puse mâna în a lui și zise: “Te iert, frate, din toată inima! “

Fost paznic și fostă prizonieră – împăcați.

Aceasta este puterea iertării lui Isus! Și acestă putere este în noi.

Dumnezeu l-a ajutat pe Iosif să uite cei treisprezece ani de greutăți pe care i le creaseră frații lui.

Dumnezeu a ajutat-o pe Corrie să-l ierte pe paznicul lagărului, pentru toți anii de greutăți pe care i le crease.

Același Dumnezeu te va ajuta să îi ierți pe cei care te-au rănit la rândul lor, dacă vei vrea să iei această hotărâre.

Pe cine te roagă Dumnezeu să ierți?

Te afli într-o închisoare emoțională azi? Ținută prizonieră de suferința pe care altcineva ți-a provocat-o? Elibereaz-o.

Poate chiar pune azi o piatră de aducere aminte. Ziua în care ai eliberat pe  _________ din suferința pe care ți-a provocat-o.

Acum mergi înainte și fii binecuvântată!

Umblă cu Regele!

Courtney

P.S

Care e semnificația numelui tău? Ai primit numele cuiva special?

Sunt numele copiilor tăi semnificative? Împărtășește-le!

Este cineva de care Domnul ți-a adus aminte azi și ar trebui să-l ierți? 

Ai iertat pe cineva mai demult și ai o mărturie pe care o poți împărtăși, legat de libertatea pe care ai experimentat-o, prin ajutorul primit de la Dumnezeu, în urma iertării?

 Women Living Well

(Devoțional tradus de Ildiko Trică, o prietenă bună care a acceptat să mă ajute cu traducerile. Ea este întotdeauna dispusă să pună umărul și să ajute. Asta îmi place la ea. Domnul să o binecuvânteze și să o țină mereu atât de deschisă lucrării Lui.)

Când te simți uitată... (Geneza 40)

Te-ai simțit vreodată uitată?

Poate te simți neapreciată sau nebăgată în seamă de soțul tău sau de copii.

Poate că tatăl sau mama ta au renunțat la tine.

Sau poate că o prietenă a încetat să te mai sune sau să-i mai pese de tine.

Poate că în ultimul timp ai lipsit mai mult de la biserică și nimeni nu s-a deranjat să te sune să vadă dacă ești bine.

Sau poate că ai ajutat pe cineva... mai mult de o singură dată... și acum ai nevoie de ei, dar ei nu sunt nicăieri de găsit. 

Și poate, doar poate, te întrebi câteodată dacă nu cumva te-a uitat și Dumnezeu?

Doare. Știu.

Astăzi o să vorbim despre Geneza 40, în timp ce studiem viața lui Iosif. El a primit o haină pestriță și, din invidie, frații lui l-au vândut ca sclav în Egipt. Dar Domnul era cu Iosif. 

Geneza 39:2-4 spune:"Domnul a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine; el locuia în casa stăpânului său, egipteanul. Stăpânul lui a văzut că Domnul era cu el şi că Domnul făcea să-i meargă bine ori de ce se apuca. Iosif a căpătat mare trecere înaintea stăpânului său, care l-a luat în slujba lui, l-a pus mai mare peste casa lui şi i-a încredinţat tot ce avea."

Vedem clar că Domnul era cu Iosif și îi dădea succes în tot ceea ce făcea. Dar apoi soția stăpânului său îi spunea în fiecare zi să se culce cu ea. Iosif a refuzat de fiecare dată, până într-o zi când ea l-a apucat de haină, iar el a fugit. Și ea a rămas cu haina lui în mână.

Furioasă, ea l-a acuzat că el ar fi vrut să se culce cu ea, iar atunci stăpânul l-a aruncat în inchisoare. 

În închisoare, Iosif s-a întâlnit cu paharnicul și cu pitarul împăratului. Într-o dimineață, el i-a văzut triști și i-a întrebat care este motivul. Ei au răspuns că au avut un vis, dar nu era nimeni care să intrepreteze visele.

Atunci s-a întâmplat. Iosif le-a spus interpretarea viselor. Paharnicului i-a spus că va fi eliberat din închisoare după 3 zile și i-a cerut un favor: să-și aducă aminte de el. 

Geneza 40:14-15: "Dar adu-ţi aminte şi de mine când vei fi fericit şi arată, rogu-te, bunătate faţă de mine; pune o vorbă bună pentru mine la faraon şi scoate-mă din casa aceasta.Căci am fost luat cu sila din ţara evreilor şi chiar aici n-am făcut nimic ca să fiu aruncat în temniţă."

Observăm că Iosif încearcă să apeleze la partea sentimentală a paharnicului. Îi spune o parte din povestea lui și nedreptatea pe care a suferit-o. Apoi paharnicul este eliberat, exact așa cum a prezis Iosif, dar "mai marele paharnicilor nu s-a mai gândit însă la Iosif. L-a uitat." (Geneza 40:23).

Paharnicul l-a uitat COMPLET pe Iosif!

Nicio milă, nicio compasiune, nicio aducere aminte, nimic!

Au!

Dacă ești o femeie cu inimă mare, atunci știi cum este să îi ajuți pe oameni și apoi să fii uitată. 

Sentimentele care merg mână în mână cu faptul de a fi uitat sunt întunecate. 
Doare!

Dar îmi aduc aminte de relatarea din Luca 17, când Isus i-a vindecat pe cei 10 leproși. După ce i-a vindecat, doar unul s-a întors să-I mulțumească. Numai unul! Isus l-a întrebat pe cel care se întorsese să-I mulțumească: Unde sunt ceilalți nouă?

Ceilalți nouă leproși care au fost vindecați au plecat fericiți în drumul lor, bucurându-se de vindecarea care au primit-o.

Isus a fost uitat. 

Când vedem că Însuși Domnul Universului a fost uitat, ne dăm seama că nici noi nu vom scăpa de durerea de a fi uitate.

Acest lucru mă încurajează.

Deși oamenii l-au uitat pe Iosif - frații lui și paharnicul - Domnul nu l-a uitat. 

Domnul se ocupa de povestea vieții lui Iosif.

Cineva a spus așa:

Dacă frații lui Iosif nu-l vindeau madianiților, Iosif nu ajungea niciodată în Egipt.

Dacă Iosif nu ajungea niciodată în Egipt, el nu era vândut lui Potifar.

Dacă el nu era vândut lui Potifar, soția lui Potifar nu-l acuza pe nedrept de viol.

Dacă soția lui Potifar nu-l acuza pe nedrept de viol, el nu ajungea la închisoare.

Dacă el nu ajungea la închisoare, nu îi întâlnea pe paharnicul și pitarul lui Faraon.

Dacă nu îi întâlnea pe paharnicul și pitarul Faraonului, nu le interpreta niciodată visurile.

Dacă nu le interpreta niciodată visurile, nu ajungea niciodată să interpreteze visurile lui Faraon.

Dacă nu ajungea niciodată să interpreteze visurile lui Faraon, nu ajungea niciodată prim-ministru.

Dacă nu ajungea niciodată prim-ministru, nu ar fi administrat niciodată cu înțelepciune țara înaintea marii foamete care s-a abătut peste ea.

Dacă nu ar fi administrat niciodată cu înțelepciune țara înaintea marii foamete, atunci familia lui rămasă în Canaan murea de foame.

Dacă familia lui rămasă în Canaan murea de foame, Mesia nu se putea trage dintr-o familie moartă. 

Dacă Mesia nu se putea trage dintr-o familie moartă, atunci Isus nu venea niciodată în lumea noastră.

Dacă Isus nu venea niciodată în lumea noastră, atunci tu ai fi fost mort în păcatele tale și fără speranță în această lume. Îți mulțumesc, Isus!

Bum!

Vedem suveranitatea lui Dumnezeu lucrând în viața lui Iosif.

Aceeași suveranitate lucrează și în viața ta!!

Nu-i așa că ne simțim încurajate să știm că toate durerile și necazurile noastre slujesc unui scop măreț? Nicio lacrimă nu este risipită.

Dumnezeu te iubește. Nu ești uitată!

Umblați cu Regele,

Courtney

Acum e rândul tău:

• Te simți și tu ca Iosif? Te-ai luptat vreodată cu sentimentul că ești acuzată pe nedrept sau uitată?
• Cum L-ai văzut pe Dumnezeu lucrând spre binele tău?

Women Living Well 

Cât de periculos este să nu te rogi

Mă refer la rugăciunea aceea când nu te grăbești să te ridici de pe genunchi, când îți faci timp să-I spui Domnului tot ce ai pe inimă, Îi aduci laude și-L lași să-ți vorbească. 

În ultimele zile, cu rușine trebuie să recunosc, nu m-am mai rugat așa cum am descris mai sus. M-am rugat fugitiv și, deși am citit din Biblie în fiecare zi, nu am mai meditat la Cuvânt pe parcursul zilei și nu am mai ascultat cântări și predici așa cum fac de obicei. M-am lăsat cuprinsă de îngrijorări (a trebuit să rezolvăm mai multe probleme și eu, în loc să mă încred în Domnul și să le las la picioarele Lui, m-am tot îngrijorat pentru că nu se rezolvă așa cum vreau eu și atât de repede pe cât vreau eu).

Scriu aceste lucruri, pentru că nu vreau să mă arăt Sfânta Ramona, ci vreau să vedeți că am și eu slăbiciuni, dar că prin puterea Domnului mă lupt să le depășesc. Iar astăzi, ca rezultat al nevegherii mele și al nepăsării față de timpul personal de părtășie cu Domnul, mi-am dat seama că m-am răcit. Lucrarea de la BDF a început să mi se pară fără sens, nu m-am mai trezit așa de dimineață ca să citesc pasajul (că, deh! căldura patului și odihna mi s-au părut mai importante), am început să mă îngrijorez pentru lucruri pământești, nu mi-am mai făcut treaba în casă cu pasiunea ce o primisem de la Domnul și am lăsat să mă cuprindă din nou plictisul și rutina...

Și mi-am dat seama: nu îmi permit să las armele jos! 

Menținerea relației cu Domnul nu se face decât printr-o luptă constantă de fiecare zi. 

Dacă alaltăieri și ieri și azi nu am stat în părtășie cu Domnul, lucrul acesta începe să se vadă. Nu mai am dragoste, nu mai am pasiune și nu mai sunt conectată la Domnul. Atunci încep să mă îngrijorez, viața mi se pare gri și neinteresantă, iar lucrarea Domnului pare lipsită de sens.

De aceea este important să avem timp personal cu Domnul în fiecare zi! Numai în prezența Lui ne încărcăm bateriile spirituale și suntem capabile a doua zi să gândim, să acționăm și să trăim ca Isus. Problemele vieții acesteia (cine nu are probleme, nu-i așa?) ne pot ușor întoarce privirea de la Isus și Împărăția Lui. Și atunci, aici, pe pământ, nu avem decât îngrijorări, supărări și apăsări. Dar cu Domnul Isus, toate acestea le simțim mai ușor, nu le mai băgăm atâta în seamă și, de fapt, primim o altă perspectivă asupra vieții. 

Eu nu îmi permit să las armele jos. Iar odihna adevărată după care tânjesc nu o pot simți decât în prezența Lui.

Tu cum te simți dacă nu te rogi câteva zile?

Ramona

Mai trebuie să avem capul acoperit când ne rugăm?

Pun această întrebare pentru că, mai nou, văd că nu prea se mai poartă capul acoperit la femeile credincioase. Când m-am întors la Domnul, la vârsta de 16 ani, eram convinsă că trebuie să am capul acoperit atunci când mă rog sau sunt la biserică. Dar, pentru că nu eram măritată, în biserica la care mergeam politica era că pot să am doar o bentiță pe cap, nefiind căsătorită. Apoi, câțiva ani mai târziu m-am căsătorit, dar am observat și la femeile căsătorite că nu mai poartă decât o bentiță sau o cordeluță, și că puține mai sunt care poartă batic sau eșarfă pe cap. Atunci, cu rușine spun, m-am luat și eu după gloată fără să-mi mai pun prea multe întrebări, pentru ca acum să ajung să nu mai port deloc. Și cred că multe sunteți ca și mine acum.

Dar, mă întreb eu acum, sau mai degrabă mă întreabă Duhul Sfânt: E bine ce faci tu? Ce scrie în Cuvânt despre învelitoarea capului? Tu vrei să-mi fii plăcută Mie. Asta înseamnă că trebuie să-mi fii plăcută și în acest aspect.

Hmmmm... da, așa este, Doamne, eu vreau să-Ți fiu plăcută. 

Eu știu ce scrie în Corinteni 11 despre acest subiect și interpretările pe care le-am auzit au fost cam toate pentru NEpurtarea învelitorii. Ba pentru că această învățătură ar fi doar pentru femeile din Corint, pentru că așa era cultura atunci, ba că părul ar fi învelitoarea capului. Dar atunci de ce mai este totuși acest pasaj în Biblie și mai ales în Noul Testament? Deci nu putem zice că era în Vechiul Testament, iar noi nu mai trăim după Vechiul, ci după Noul. Nu am înțeles de ce din cauza îngerilor trebuie purtat vălul și, sincer, interpretările de mai sus nu mi se par foarte corecte. 

De ce în bisericile unde se adună prinți și prințese la vreo nuntă, femeile, deși sunt soții ale unor oameni foarte importanți, au capul acoperit? 

Dacă îmi acopăr capul la biserică, trebuie să îl am și în restul timpului acoperit? Unele femei își acoperă capul tot timpul. Și bunicile noastre aveau mereu un batic pe cap. Care este răspunsul din punctul de vedere al Bibliei?

Am găsit pe youtube predica de mai jos și pot să spun că mi s-a răspuns la toate întrebările pe care le aveam cu privire la acest subiect. Acum am înțeles și mă supun îndemnului Duhului Sfânt de a-mi acoperi capul când mă rog și când sunt la biserică.  

Voi ce părere aveți despre acest subiect? Vă acoperiți capul la biserică? Aveți batic sau doar o cordeluță?  

Ramona

Biruinţa în viaţa spirituală nu se obţine fără luptă

Acesta este un eseu de-al meu care a apărut în buletinul duminical al Bisericii Poarta Cerului din Timisoara. Poate vă este de folos și vouă! 

Iată-ne din nou în faţa trupului şi sângelui Domnului Isus Hristos. Oare înţelegem noi cu adevărat ce înseamnă jertfa Domnului Isus de la Golgota?

Când ne împărtăşim cu trupul şi sângele Domnului, noi ştim un lucru foarte important: Isus a murit pentru păcatele noastre, apoi a înviat, iar noi avem viaţa prin El. Deci, nu mai trăim noi, ci El trăieşte în noi, aşa cum spune în Galateni 2:20. Cu toţii cunoaştem lucrurile acestea, dar câţi dintre noi le şi experimentează în viaţa de zi cu zi?

De ce spun asta? Pentru că, dacă viaţa Lui este în noi, de ce mai trăim şi ne comportăm ca nişte înfrânţi? Ne lăsăm uşor ispitiţi de diavol şi cădem în întristare, dezamăgire, paralizându-ne astfel puterea şi dorinţa de a mai face binele. Isus l-a înfrânt pe cel rău la Golgota, ceea ce înseamnă că prin El suntem şi noi biruitori. Dar această biruinţă pe care am primit-o nu ne conduce spre pasivitate. Ci, din contră! Dacă Isus trăieşte în noi, atunci trebuie să şi trăim cum a trăit El – în rugăciuni adesea, în post, în smerenie, în mulţumire, în luptă împotriva diavolului, în jertfire de sine. Dacă trăim şi noi ca El, atunci vom ajunge să facem şi noi lucrările pe care le-a făcut El. Nu spune El, înainte de înălţarea la Cer: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi."? (Marcu 16:17-18). Unde sunt toate aceste semne? Prea puţini credincioşi mai sunt însoţiţi de o asemenea putere şi chiar mai puţini cred că Dumnezeu încă lucrează în acest fel.

Eu cred cu tărie că se mai poate şi astăzi. Dar, condiţia este să fim oameni ai dăruirii totale în mâna Domnului, oameni care s-au săturat să mai trăiască un creştinism liniştit şi lipsit de manifestarea puterii lui Dumnezeu. Ci să fim oameni a căror relaţie cu Domnul Isus să fie una vie, în care să-I auzim vocea şi să-I cerem sfatul înainte de a lua orice decizie. Cred că viaţa trăită în dependenţă de El este una deosebită, care îi atinge şi pe cei din jur.

Sigur că diavolul se mânie când vede un credincios că se dedică total Domnului şi nu va sta cu mâinile în sân. El va încerca prin orice mijloace să distrugă binele pe care vrem să-l facem. Dar el este deja înfrânt şi putem să-l înfrângem şi noi prin multă rugăciune şi post, aşa cum a zis Domnul Isus. 

Să nu ne fie teamă să ne apropiem mai mult de Isus, chiar dacă atunci şi împotrivirile diavolului vor fi mai mari. Prin Cuvânt, rugăciune şi post vom putea să distrugem planurile celui rău, iar Domnul ne va da o perspectivă mai clară asupra lucrurilor şi o putere mai mare să facem lucrările luminii! 

Ramona

Poate Dumnezeu folosi o casnică?

Zilele astea îmi stă în minte un gând: cum mă poate folosi pe mine Dumnezeu, care nu sunt decât o casnică simplă într-o țară străină, fără prea multe cunoștințe, cu biserica la 80 de km de casă?

Am citit în ultimul timp multe cărți creștine (în afară de Biblie), prin care am simțit că Dumnezeu îmi vorbește și mă cheamă la o dedicare mai serioasă. Și sunt convinsă că El mă vrea mai aproape de El. Dar totuși, sunt și zile ca acestea, în care mă simt închisă. Parcă aș putea să fac mult mai multe pentru Dumnezeu, dar eu sunt prinsă în țara aceasta străină, mă mișc doar între casă, grădiniță și magazinul de la colț. Cum să-I slujesc eu mai mult lui Dumnezeu? Pentru că, parcă, nu văd nicio ocazie pentru aceasta.

Cu toate acestea, cred că sunt la locul potrivit și în vremea potrivită pentru mine și  mai cred că acum pot să slujesc foarte bine în rugăciune. Da, sunt atât de multe motive de rugăciune și cele mai de aproape sunt chiar aici în casa mea. 

În Numele lui Isus, decid să mă rog rugăciunile pe care mi le pune El pe inimă, voi face binele pe care pot să-l fac în această perioadă din viața mea și voi continua să mă hrănesc cu Cuvântul Lui. Nu știu care este scopul Lui și pentru ce anume mă pregătește, dar știu că El este cu mine și că trebuie să continui pe acest drum. Pentru că EL ESTE ACEST DRUM.

Ramona

Să învăţăm de la Estera (II)

Este minunat când Dumnezeu binecuvântează femeia cu un soţ; acel cineva special care este „perfect” pentru ea, deoarece a fost pregătit cu grijă şi atenţie de Dumnezeu pentru ca să poată fi una cu ea. Este o bucurie pentru femeie să privească înapoi şi să-şi amintească felul în care Dumnezeu a ajutat-o să-L aştepte pe El şi că El a fost credincios şi a binecuvântat-o. De asemenea, este o bucurie şi mai mare pentru ea să ştie că viaţa ei de femeie necăsătorită a fost un timp al căutării lui Dumnezeu şi al credincioşiei faţă de El şi scopul Său. Să ştie că nu a dorit nici un moment să fugă de acest timp, dar că şi-a dorit numai să se încreadă în Dumnezeu şi să aştepte suveranitatea Lui.

În nici un caz nu este o tragedie să fii o femeie creştină necăsătorită, dar lumea a inoculat chiar şi în creştinism această idee falsă. Una dintre cele mai mari minciuni este că, dacă nu „ai pe cineva”, este ceva în neregulă cu tine. O altă minciună este aceea că ea ar trebui să aibă multe relaţii, pentru ca să fie mai „experimentată” şi să ştie ce să facă atunci când îl va găsi pe bărbatul vieţii ei. Draga mea, este o minciună şi un afront adus lui Dumnezeu să spui că experienţa este cea mai bună profesoară, când, de fapt, Domnul este cel mai bun profesor. Chiar dacă motto-ul lumii este „trăieşte şi învaţă”, sfatul Bibliei este „învaţă şi trăieşte”. Nu ai nevoie să fii experimentată, tu trebuie doar să ştii ceea ce a spus Dumnezeu şi să asculţi de El. Tu  nu trebuie să-l cauţi şi să-l alegi pe viitorul tău soţ, ci să-l aştepţi pe bărbatul care este alegerea lui Dumnezeu pentru tine. Şi când va veni, nu experienţele trecute îţi vor ajuta căsnicia să meargă, ci castitatea, puritatea şi credincioşia din trecut.

  Dumnezeu ştie exact de ce ai tu nevoie şi cunoaşte până şi dorinţele inimii tale mai bine decât tine. Lui Dumnezeu îi plac surprizele. El nu vrea ca tu să-ţi cauţi soţul, ci vrea ca El să ţi-l aducă, probabil atunci când te vei aştepta cel mai puţin. Dacă nu iei în seamă acest sfat, la fel ca multe alte femei înaintea ta şi începi să-ţi cauţi singură un partener, s-ar putea să găseşti pe cineva, dar s-ar putea ca acea persoană să nu fie cea potrivită.

Ca femei, face parte din natura noastră să ne dorim compania unui bărbat. Această dorinţă vine de la Dumnezeu şi, prin urmare, este o dorinţă bună. Dar, în acelaşi timp, ne înşelăm dacă credem că vom muri în cazul în care această nevoie nu este împlinită. A avea nevoie de un partener nu este ca şi cum ai avea nevoie de o gură de aer. Aceasta înseamnă că poţi supravieţui fără un partener, cel puţin până când Domnul Şi-a desăvârşit lucrarea în tine. Adu-ţi aminte de versetul: „Dumnezeu,  care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre”.(1Corint.10:13)

Există două motive principale care-l determină pe cineva să  aibă nevoie „disperată” de un partener. În primul rând, acea persoană nu-L cunoaşte foarte bine pe Dumnezeu. Dumnezeu nu este Dumnezeul oricărei binecuvântări? Hristos nu este Domnul care umple orice gol? Atunci de ce ne plângem că ne simţim goale şi singure? Nu este posibil ca Dumnezeu să prelungească acest timp de singurătate ca să găsim viaţă în El şi să învăţăm să ne găsim împlinirea în El? Dacă dorim să ne căsătorim pentru că simţim că un soţ ne-ar umple viaţa sau ne-ar face să ne simţim împlinite, vom fi dezamăgite în căsnicie. Nici un bărbat, oricât ar fi el de credincios, nu poate lua locul lui Dumnezeu în vieţile noastre, aceasta fiind pură idolatrie. Dacă nu suntem acum împlinite de Dumnezeu şi nu ne simţim complete în prezent în Hristos, atunci nici o căsătorie încheiată în ceruri nu ne va umple golul.

Al  doilea motiv pentru care dorim cu disperare pe cineva în vieţile noastre este egoismul. Când avem nevoie de cineva pentru a ne simţi iubite sau pentru a face să dispară sentimentul de singurătate, atunci ne dorim căsătoria din motive cu totul greşite. Căsnicia nu trebuie privită ca o şansă de a ne împlini nevoile proprii, ci ca o şansă de a împlini nevoile celuilalt. Dacă nu am învăţat să venim cu nevoile noastre la Dumnezeu, atunci probabil îi vom copleşi pe soţii noştri cu propriile noastre nevoi şi nu ne vom da seama de nevoile lor. Am cunoscut femei creştine care şi-au petrecut zilele concentrându-se asupra nevoilor lor şi care se plângeau mereu că Dumnezeu nu le aduce pe cineva. De ce ar da Dumnezeu un om credincios unei femei care se lasă absorbită de ea însăşi şi de nevoile ei, şi care nu-şi foloseşte libertatea singurătăţii pentru a-L sluji pe Dumnezeu? O asemenea femeie ar avea puţine de oferit unui soţ credincios!

Draga mea prietenă, singurătatea, la fel ca şi căsătoria, ar trebui considerată un timp foarte special în providenţa lui Dumnezeu. Nu ar trebui considerată un blestem de care să încerci cu disperare să scapi. Singurătatea este un timp în care să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi pe noi înşine, un timp în care să descoperim cine suntem în Hristos şi să creştem în cunoaşterea Lui. Este un timp în care să ne implicăm în slujire. Singurătatea îşi are farmecul ei şi trebuie să ne bucurăm de ea, căci odată ce a trecut, nu se mai întoarce niciodată. Nu este nimic mai trist decât o femeie care este căsătorită acum şi care regretă că nu şi-a folosit bine timpul de dinaintea căsătoriei.

Fiecare anotimp al vieţii îşi are frumuseţea lui. Rugăciunea mea pentru toate femeile creştine singure este ca ele să se poată bucura de acest timp, în ciuda minciunilor lumii. Ca ele să nu se mulţumească cu nimic mai puţin decât perfectul plan al lui Dumnezeu. Ca ele să-L aştepte cu răbdare pe Dumnezeu, care este Dătătorul oricărui dar bun şi perfect. Ca ele să poată fi la fel ca Estera şi să folosească orice moment al vieţii pentru a se înfrumuseţa pe dinăuntru şi pe dinafară.

Material tradus.

Sper sa fie de folos cuiva!

Să învăţăm de la Estera (I)

 

„Fiecare fată se ducea la rândul ei la împăratul Ahaşveroş, după ce timp de 12 luni împlinea ce era poruncit femeilor. În timpul acesta, aveau grijă să se gătească, ungându-se şase luni cu untdelemn de mirt şi şase luni cu miresme de mirozne femeieşti. Aşa se ducea fiecare fată la împărat.”          Estera 2:12-13

Am fost întotdeauna uimită de pregătirea pe care a trebuit să o facă viitoarea împărăteasă Estera înainte de a se putea prezenta înaintea împăratului Ahaşveroş. Am vrea noi să trecem prin 12 luni de tratamente de frumuseţe înainte să ne întâlnim cu bărbatul visurilor noastre? Probabil că nu, dar gândiţi-vă la posibilităţi. Timp de un an să fii pusă deoparte pentru un singur scop: acela de a deveni cea mai bună femeie pentru cel pe care îl iubeşti cel mai mult. Un timp preţios pentru cultivarea frumuseţii, pentru a investi în educaţie şi etichetă, şi pentru a-ţi clădi caracterul.

Pregătirea Esterei îmi aminteşte de acel timp preţios dintre trezirea dorinţei în inima unei tinere femei de a-şi împărţi viaţa cu un partener şi momentul în care păşeşte spre altar. Pentru multe, acest timp de pregătire este privit doar ca un timp de aşteptare. Femeile singure se văd adesea stând pe un raft în timp ce viaţa trece pe lângă ele sau stând pe bancă în timp ce alţii joacă pe teren. Ele nu-şi dau seama că îşi irosesc cea mai importantă perioadă a vieţii lor, că se lipsesc singure de o mare bucurie şi răsplătire şi că îi lipsesc pe viitorii lor soţi de o femeie mai virtuoasă. De asemenea, ele Îl lipsesc pe Dumnezeu de o slujitoare prin care El ar dori să facă lucruri măreţe.

Aşa cum Estera a trebuit să fie pregătită înainte de a deveni împărăteasa unui întreg ţinut, la fel şi femeia trebuie să fie pregătită înainte de a îmbrăţişa două dintre cele mai mari chemări ale vieţii: de soţie şi mamă. Estera a trebuit să înveţe obiceiurile împărăţiei căreia îi aparţinea, a trebuit să înveţe manierele vieţii de la curte şi să se confrunte cu provocările intelectuale, emoţionale şi spirituale ale unei asemenea poziţii înalte. Mai pe înţelesul nostru, Estera a trebuit să se transforme dintr-o tânără domnişoară într-o împărăteasă, înainte de a primi titlul şi de a-şi ocupa poziţia. În acelaşi fel, femeia creştină necăsătorită trebuie să înveţe legile Împărăţiei Cerurilor înainte de a se uni cu cel pe care i-l pregăteşte Dumnezeu. Ea trebuie să fie pregătită intelectual, emoţional şi spiritual nu de către slujitorii de la curte într-un templu păgân, dar de către Domnul Însuşi, Cuvântul Său şi de către alte femei ale lui Dumnezeu care au trecut prin această pregătire înainte de ea.

Singurătatea nu este o pierdere de timp sau o perioadă în care stai deoparte, ci un timp pe care Dumnezeu l-a pus deoparte special pentru femeie, pentru a o transforma în ceea ce El doreşte să fie şi pentru a o folosi în moduri în care nu ar putea să o facă după ce ea se va căsători. Singurătatea este un timp în care femeia trebuie să-şi cultive virtuţile caracteristice unei femei a lui Dumnezeu, pentru a putea oferi viitorului ei soţ şi lumii mai mult decât o faţă frumoasă.

În singurătatea ta, adu-ţi aminte că nu numai tu eşti singură, ci şi viitorul tău soţ trece prin aceeaşi perioadă ca tine. N-ar fi trist să îl întâlneşti, în cele din urmă, pe cel care urmează să fie soţul tău numai pentru a afla că el şi-a folosit singurătatea pentru a-L sluji pe Dumnezeu şi pentru a se pregăti să fie un soţ mai bun pentru tine? Şi tu nu ţi-ai folosit libertatea pe care ţi-o oferă singurătatea pentru a sluji Domnului, nici nu ai învăţat nimic din situaţiile prin care te-a trecut Dumnezeu. Nu ar fi la fel de trist să afli că soţul tău şi-a petrecut zilele de bărbat necăsătorit rugându-se zilnic pentru nevoile tale şi lucrarea lui Dumnezeu în viaţa ta, în timp ce tu nici nu te-ai rugat pentru el, nici nu ai răspuns harului lui Dumnezeu care a fost revărsat peste tine ca rezultat al rugăciunilor lui?

Va urma...

(text tradus mai demult, dar, din păcate, nu mi-am notat sursa)