Desi nu pot sa spun ca imi lipseste ceva in mod special, deoarece vad ca Domnul m-a binecuvantat mult, am totusi momente de tristete... Am totusi momente cand simt ca totul e bine, dar ceva lipseste... Tu te-ai simtit vreodata asa?
Si atunci nu ma mai rog... Pun capul pe perna si ma culc fara sa ma rog. Sunt si eu ca ucenicii care ''au adormit de intristare'' in gradina Ghetsimani, cand de fapt ar fi trebuit sa se roage. Dar tristetea si gandurile de ingrijorare despre ce se va intampla cu Domnul Isus i-a paralizat. Tristetea i-a doborat si nu au mai fost in stare sa-si ridice gandul si glasul spre cer. La fel si eu... De multe ori...
Dar nu este bine. Atunci cand iti este cel mai greu sa te rogi, atunci trebuie si mai tare sa te rogi. Domnul a venit la ei si i-a trezit si le-a spus sa se roage. Nu le-a ingaduit sa fie tristi! Ei trebuiau sa se roage pt a nu cadea in ispita disperarii dupa ce El nu va mai fi. Isus stia ca urma ca El sa fie prins, iar ei se vor imprastia. Ei trebuiau sa fie tari, sa ramana uniti si sa astepte implinirea fagaduintei invierii pe care le-a facut-o Isus de atatea ori inainte de a fi prins si omorat. Si ei aveau nevoie de putere, la fel ca Isus. Dar puterea nu o puteau primi decat prin rugaciune.
Da, Doamne, in rugaciune sta cheia puterii noastre! Tristetea ne paralizeaza si are putere asupra noastra, pt ca ne uitam la noi si la viata noastra. Iar cata vreme vom fi pe pamant, mereu ne va lipsi ceva, tocmai pt a ne da seama ca inca nu suntem in cer. Si ca mai avem de luptat pana vom ajunge Acolo. Tristetea nu vine de la Tine. Ajuta-ne sa luptam impotriva ei pana vom simti bucuria Ta! Caci la Tine este bucurie, pace si implinire! Amin.
Ramo C.
