vineri, 9 ianuarie 2015

Tu îţi iei notiţe când citeşti din Biblie?


Eu am observat la mine că, dacă încep să scriu primele lucruri care-mi trec prin minte, pe parcurs îmi vin idei noi şi revelaţii din Cuvânt. E mult mai ziditor să şi scrii ceea ce ai înţeles, decât doar să citeşti pasajul, iar apoi să închizi Biblia şi să-ţi vezi în continuare de treburi. 

Când scrii, ai automat şi timp să meditezi la Cuvânt. Mâna nu este aşa rapidă ca şi gândul. Iar dacă nu ştii ce să scrii după prima citire, atunci citeşti pasajul de mai multe ori până Dumnezeu îţi dă un gând, o indicaţie, o revelaţie. 

Ştiu că pentru acest lucru este nevoie să-ţi iei timp, dar se merită! Suntem ocupate, dar putem găsi timp dimineaţa devreme sau seara târziu când ceilalţi ai casei dorm. Aceasta poate fi o jertfă de bun miros înaintea Domnului, pentru că sacrifici din timpul tău de odihnă şi nu faci asta în nişte momente de plictiseală. 

Scriind, ajungi să reţii mai uşor detaliile şi îţi rămâne pasajul în memorie pe tot parcursul zilei şi mai poţi medita la el în momentele de linişte. 

Am văzut că, dacă meditez la Dumnezeu şi în timpul zilei când fac diverse treburi prin casă, mă simt mult mai bine sufleteşte. Orice sentiment de singurătate, de insuficienţă sau de nemulţumire dispare. Şi e atât de bine!

Căci la Dumnezeu nu există asemenea sentimente negative. Tot ce este frumos, bun şi pozitiv vine de la El. 

De aceea, vă sfătuiesc să începeţi să scrieţi observaţii, rugăciuni, orice vă trece prin minte când citiţi. Dumnezeu va fi acolo şi vă va dirija mâna, va pune gândul Lui în mintea voastră şi vă va descoperi ce a vrut El să spună prin acele versete. 

Ramona 

3 comentarii:

  1. subliniez, imi iau notite, pun biletele, caut comentarii ale sfintilor parinti la pasajele respective.In special Sf. Ioan Gura de Aur, el a predicat foarte bogat pe marginea Scripturii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu citesc Sf. Ioan Gura de Aur, dar am descoperit ca in romana nu exista asa de multe studii. Asa ca acum citesc si studii in engleza si inteleg mai bine ceea ce citesc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Domnul mi-a vorbit prin acest articol...
    pana acum nu imi notam ganduri din Scriptura,de acuma o voi face

    RăspundețiȘtergere