sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Domnul a făcut o minune în familia mea!



Fetelor, vreau să vă povestesc ce a făcut Domnul seara trecută în familia mea. Sunt atât de bucuroasă!! Niciodată nu am mai trecut prin aşa ceva şi niciodată nu L-am simţit pe Domnul atât de aproape! 

Să vă spun despre ce este vorba: soţul meu s-a îmbolnăvit dintr-o dată foarte tare. A venit mai repede de la serviciu spunând că îl doare tot corpul. Până seara a ajuns să aibă frisoane şi febră mare. Ardea tot şi corpul şi-l simţea greu, greu. Ne gândeam să chemăm doctorul dacă tot aşa rău îi este. Şi pe la ora 9 seara, el mi-a spus să ne rugăm pentru durerea şi febra din corpul lui. M-am pus în genunchi lângă patul lui, ne-am prins de mâini şi ne-am rugat. Cu o seară înainte tocmai îi citisem fiului nostru despre vindecarea soacrei lui Petru. Aşa că, în timpul rugăciunii mi-am adus aminte de întâmplarea aceasta şi L-am rugat pe Domnul să-i ia şi soţului meu frisoanele şi durerea, aşa cum a făcut cu soacra lui Petru.  

Ne-am rugat şi apoi eu m-am dus să culc copiii. Iar după ce m-am întors, surpriză! Soţul îmi spune că se simte mult mai bine, mai uşor şi nu mai are nici febră aşa de mare. Într-adevăr, am pus mâna pe el şi nu mai ardea aproape deloc. Iar el spunea întruna că se simte mult mai bine. Nu ne-a venit să credem! Orice am făcut eu să-i scad febra, nu a dat roade. Dar după rugăciune, el s-a simţit dintr-o dată mult mai bine şi apăsarea din corp dispăruse. Slavă Domnului! Am ştiut atunci amândoi că Domnul s-a atins de el! Domnul a fost acolo, la noi în cameră, la patul soţului meu! Ne-am pus din nou să ne rugăm şi să-I mulţumim Domnului că s-a îndurat de noi!

Înainte de culcare, eu m-am pus iar pe genunchi şi I-am mulţumit Domnului! Nu-mi venea să cred că El a fost în casa noastră! I-am spus asta Domnului în rugăciune, dar atunci am simţit că El este încă acolo. El nu plecase din casa noastră! Slavă Domnului!!!! 

V-am spus toate acestea pentru ca să vă simţiţi încurajate! Domnul abia aşteaptă să ne rugăm şi să credem cu toată puterea în El! Şi să ne rugăm folosind versete din Scriptură şi spunându-I Domnului ce a zis El în Cuvânt. Nu că EL nu ar şti, dar aşa Îi arătăm că noi credem Cuvântul Lui. Cu câteva ore înainte de minunea aceasta tocmai scrisesem pentru buletinul bisericii mele de suflet faptul că „Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!” (Evrei 13:8). Şi apoi El mi-a arătat că, într-adevăr, aşa este. 

Isus a făcut minuni în trecut şi le poate face şi astăzi. Condiţia de bază este să credem fiecare cuvânt din Scriptură. 

Ramona

Un comentariu: