Sunt zile în care mă rog cu uşurinţă şi îmi deschid inima înaintea Domnului. Atunci primesc pace şi simt o dulceaţă aparte a Domnului. Dar aceste zile trec şi vin altele, în care simt că trebuie să mă rog, simt că un capitol pe zi din Biblie nu-mi ajunge, dar nu dau curs îndemnului interior. Mă trezesc că sunt fără chef sau obosită sau mă las cuprinsă de alte gânduri legate de copii sau de casă. Şi trec zilele aşa... Şi iar mă golesc de cuvintele Domnului, nu mai ştiu cum să încurajez pe alţii, iar atenţia mea se îndreaptă tot mai mult spre lucruri pământeşti.
M-am întrebat de ce e aşa. Şi cred că răspunsul e acesta: las prea multe lucruri fără importanţă să-mi invadeze timpul liber. Pentru că, de fapt, despre asta e vorba: cum ne folosim noi timpul liber, în condiţiile în care lucrăm normal, nu exagerăm nici cu dormitul, ne ocupăm şi de familie. Timp liber tot mai rămâne, deşi ne tot plângem că nu avem timp suficient să facem tot ceea ce ne propunem.
Cineva (adică soţul meu) mi-a spus că nu voi putea continua cu BDF, dacă nu voi face anumite sacrificii. Şi aşa e: fără sacrificii nu reuşim să aducem roadă pentru Domnul. Poate că asta înseamnă să ne învingem oboseala sau să lăsăm alte ''distracţii'' la o parte şi să stăm înaintea Domnului pentru a primi viziunea Lui.
Şi Isus se ruga noaptea, pentru că ziua era ocupat cu predica, cu vindecarea bolnavilor şi scoaterea demonilor. Ziua lucra, iar noaptea se ruga. Şi El nu lăsa să i se scurgă energia pe lucruri de nimic, care nu aduc niciun folos (cum ar fi statul exagerat pe Internet). El s-a concentrat în fiecare moment asupra Tatălui şi apoi asupra salvării oamenilor.
Noi ne risipim în multe lucruri care nu aduc niciun folos pentru eternitate, sub pretextul că aşa ne mai odihnim, ne mai deconectăm.
Eu cred că Domnul ne cheamă la mai mult. Avem uşa deschisă ca să intrăm în prezenţa Lui, dar noi nu vrem să intrăm pe ea decât atunci când avem nevoie. Însă Domnul ne cheamă să ne folosim de această uşă deschisă şi pentru a-L cunoaşte mai mult pe El, pentru a-L auzi vorbindu-ne şi dându-ne direcţii clare. Pentru a avea o relaţie de iubire cu El, nu doar una de interes!
Dacă nu aş vorbi două zile cu soţul meu şi nu l-aş vedea, mi s-ar face dor de el. Aşa trebuie să fie şi cu Domnul Isus. Să mergem la El nu doar când avem nevoie de ceva, ci şi pentru că ne e dor de El, pentru că nu putem trăi fără El.
Eu ştiu că la asta sunt chemată. Şi cel mai probabil e că şi tu la fel. E timpul să luăm atitudine. Nu se ştie câtă vreme va mai avea Domnul răbdare cu noi! Ajută, Doamne!
Ramo
