Mă refer la rugăciunea aceea când nu te grăbești să te ridici de pe genunchi, când îți faci timp să-I spui Domnului tot ce ai pe inimă, Îi aduci laude și-L lași să-ți vorbească.
În ultimele zile, cu rușine trebuie să recunosc, nu m-am mai rugat așa cum am descris mai sus. M-am rugat fugitiv și, deși am citit din Biblie în fiecare zi, nu am mai meditat la Cuvânt pe parcursul zilei și nu am mai ascultat cântări și predici așa cum fac de obicei. M-am lăsat cuprinsă de îngrijorări (a trebuit să rezolvăm mai multe probleme și eu, în loc să mă încred în Domnul și să le las la picioarele Lui, m-am tot îngrijorat pentru că nu se rezolvă așa cum vreau eu și atât de repede pe cât vreau eu).
Scriu aceste lucruri, pentru că nu vreau să mă arăt Sfânta Ramona, ci vreau să vedeți că am și eu slăbiciuni, dar că prin puterea Domnului mă lupt să le depășesc. Iar astăzi, ca rezultat al nevegherii mele și al nepăsării față de timpul personal de părtășie cu Domnul, mi-am dat seama că m-am răcit. Lucrarea de la BDF a început să mi se pară fără sens, nu m-am mai trezit așa de dimineață ca să citesc pasajul (că, deh! căldura patului și odihna mi s-au părut mai importante), am început să mă îngrijorez pentru lucruri pământești, nu mi-am mai făcut treaba în casă cu pasiunea ce o primisem de la Domnul și am lăsat să mă cuprindă din nou plictisul și rutina...
Și mi-am dat seama: nu îmi permit să las armele jos!
Menținerea relației cu Domnul nu se face decât printr-o luptă constantă de fiecare zi.
Dacă alaltăieri și ieri și azi nu am stat în părtășie cu Domnul, lucrul acesta începe să se vadă. Nu mai am dragoste, nu mai am pasiune și nu mai sunt conectată la Domnul. Atunci încep să mă îngrijorez, viața mi se pare gri și neinteresantă, iar lucrarea Domnului pare lipsită de sens.
De aceea este important să avem timp personal cu Domnul în fiecare zi! Numai în prezența Lui ne încărcăm bateriile spirituale și suntem capabile a doua zi să gândim, să acționăm și să trăim ca Isus. Problemele vieții acesteia (cine nu are probleme, nu-i așa?) ne pot ușor întoarce privirea de la Isus și Împărăția Lui. Și atunci, aici, pe pământ, nu avem decât îngrijorări, supărări și apăsări. Dar cu Domnul Isus, toate acestea le simțim mai ușor, nu le mai băgăm atâta în seamă și, de fapt, primim o altă perspectivă asupra vieții.
Eu nu îmi permit să las armele jos. Iar odihna adevărată după care tânjesc nu o pot simți decât în prezența Lui.
Tu cum te simți dacă nu te rogi câteva zile?
Ramona
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu