De ce? Pentru că așa spun eu!

Aceasta era de multe ori replica părinților mei dacă voiam să știu de ce trebuie să fac un anumit lucru. Plus că o asemenea întrebare era considerată drept obrăznicie, așa că o puneam rar.

Cred că așa au crescut mulți copii din generația mea. Însă în ziua de azi, asemenea replică nu mai merge în manifestarea autorității față de copii. Lor trebuie să le explici de ce, nu să aplici astfel de metode tiranice. Nu știu cum e mai bine. Cred că și atunci s-a exagerat și se exagerează și acum. Nu poți să-i spui copilului să facă un lucru chiar fără nicio explicație, dar nici să-i dai tot timpul explicații, iar părintele să nu mai aibă nicio autoritate. În ziua de azi se tinde spre o relație de prietenie cu copilul, în care părinții și copiii se află pe picior egal. Tu, ca părinte, nu mai poți să faci lucruri pe care copiilor să le interzici. Dacă ei nu au voie să mănânce dulciuri toată ziua, înseamnă că nici tu nu ai voie. În ziua de azi, nu mai merge replica: ,,Eu sunt adult și eu pot, îmi permit să fac cutare lucru.”

Pe mine m-a surprins băiatul meu care tocmai a început clasa I, când a observat că eu scriu cifra 1 altfel decât a învățat el și altfel decât îi spun eu la teme să o facă. Trebuie să scriu la fel ca și el, cel puțin acum când el e la începutul scrisului. Sau dacă eu îi interzic să stea la computer, dacă mă vede pe mine la computer, imediat știe să-mi atragă atenția. Asta înseamnă că cea mai bună educație este cea prin imitație – copilul vede ce face părintele și va face și el la fel. Dacă părintele nu respectă el însuși limitele pe care le impune copilului, atunci educația pe care încearcă să i-o dea nu ajunge să aibă succesul dorit. De ce? Pentru că acum trăim în altfel de vremuri și trebuie și noi, ca părinți, să ne adaptăm.

Și eu mă surprind pe mine făcând ca adult multe din lucrurile (și greșelile) pe care le-au făcut părinții mei. Ei mi-au spus cum e bine, dar dacă ei înșiși nu au respectat, eu am copiat și învățat ce au făcut ei, nu ce au spus ei.

Cred că acest lucru ne avantajează pe noi ca părinți, în sensul că această nouă abordare ne obligă să trăim sănătos, frumos și cu credință în Dumnezeu dacă vrem ca aceste trăsături să îi caracterizeze și pe copiii noștri. Ne obligă să avem grijă la felul în care ne petrecem timpul liber, la cum vorbim și la cum ne trăim viața de credință. Nu ajunge să le spunem lor să fie prietenoși, darnici și să se roage în fiecare seară, dacă noi facem exact opusul. Noi trebuie să îi direcționăm prin modelul propriu de trăire. Poate că rezultatele nu se vor vedea imediat, dar va veni și timpul recoltei.

Și viața lui Isus pe pământ a fost un exemplu pentru noi de trăire după voia lui Dumnezeu. El a venit să ne arate nouă cum să trăim, iar noi trebuie doar să urmăm modelul Lui. Să urmăm exemplul Lui și în educația copiilor noștri!

Ramo